Sa-l credem pe doctor Doom?

un articol de Adrian Vasilescu preluat din Adevarul

            O nouă criză globală în 2016?

Fluxurile de ştiri neliniştitoare, ce curg în aceste zile pe canalele media din toată lumea – dând „semnale” sau doar forţând „zgomote” – sunt preluate şi multiplicate de media din România. Şi astfel, grijilor noastre li se adaugă cele ale lumii mari. În prim-plan fiind, desigur, ştirea-ştirilor: o criză financiară, poate chiar o criză economică globală în 2016. Multe dintre argumentele invocate sunt la vedere. Interpretarea lor este nuanţată diferit, însă. Nu sunt puţini analiştii ce fac astăzi recurs la avertismentul din 2013 al profesorului Nouriel Roubini: „Toate bulele vor exploda în 2016, mai rău ca în 2008”. Accentuând că „Pieţele americane se confruntă cu mama bulelor de active“. Şi iată, 2016 a venit deja. Previziunile lui Roubini, din 2013, sunt puse acum pe masa de joc. Lor li se adaugă sentinţe recente, la fel de alarmante. Sau, poate, doar alarmiste…
SĂ-I CREDEM PE PROFEŢI?
Vocile care fac preziceri sunt, parcă, mai multe ca oricând. Deşi nu atât de preziceri are acum nevoie lumea, cât de ţinte. De “planuri de bătaie”, cum le numesc strategii militari, cu stabilirea exactă a cotelor care să fie cucerite şi menţinute. În locul lor, ni se vând fantezii. Cinghiz Aitmatov scria că numai Dumnezeu poate cuprinde cu privirea tot pământul” …şi viitorul lui. Sigur, futurologii pot descifra dialectica viitorului, dar nu vor reuşi niciodată să vadă matematic încotro se rostogoleşte roata istoriei. Adeseori, acolo unde se prefigurează haos şi confuzie… cerul tinde să se însenineze. Dar şi invers, ca înainte de criza izbucnită în 2007-2008. Cei mai reputaţi economişti ai lumii prevedeau, atunci, că… ciclurile economice se vor îmblânzi iar omenirea va intra într-o lungă perioadă de prosperitate. Şi am văzut cu toţii ce a ieşit.
CUM SE MIŞCĂ PIB-ul
Măsurătoarea cea mai aproape de ceea ce va urma foloseşte două repere fundamentale: cât PIB face fiecare ţară şi ce structură calitativă are acesta. Prin milioane şi milioane de calcule în fiecare ţară. Scriu acest comentariu având în faţă cel mai recent tablou făcut de Eurostat. Sunt comparate dinamicile PIB-ului din 33 de ţări: cele 28 din Uniunea Europeană, plus Islanda, Norvegia, Elveţia, Statele Unite şi Japonia. Ce vedem? Că în 2013, 12 ţări (Cehia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Olanda, Portugalia, Slovenia, Finlanda, Croaţia şi Japonia) treceau încă prin recesiuni severe. Altele, între care Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Slovacia, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Norvegia, Elveţia şi Statele Unite, care lăsaseră în urmă recesiunile, înregistrau rezultate ce se situau la cotele cele mai de jos. În primele trei trimestre din 2015 însă, toate cele 33 de ţări înregistrează rezultate mult mai bune. Recesiune, potrivit definiţiei în vigoare, o mai găsim doar în Luxemburg. Iar România, în continuare, este în vârf cu ritmuri bune ale PIB-ului. Şi atunci, dacă dinamica PIB-ului în cele 33 de ţări nu e alarmantă, mai are sens să fim îngrijoraţi? Da, recesiunea nu mai e ameninţătoare, dar PIB-ul nu e singurul indiciu cu privire la riscuri şi vulnerabilităţi. Mai sunt şi alte unităţi de măsură.
[…]
BANII SLABI ŞI ŞTIRILE RELE
Aşa cum banii slabi alungă din piaţă banii tari, tot aşa ştirile rele lasă în plan secund, în piaţa media, informaţiile moderat sau măcar quasi-optimiste, pentru 2016. Chiar şi avertismentul, e drept că extrem de sever, al doamnei Christine Lagarde, aşa cum este formulat în interviul dat publicaţiei germane „Handelsblatt”, în care reclamă decizii drastice pentru a contracara „productivitatea scăzută, îmbătrânirea populaţiei şi efectele crizei financiare globale, care afectează ritmul de creştere şi perspectivele pe termen mediu”, este interpretat mult prea grăbit drept o previziune a unei noi crize globale în 2016.
Fraza esenţială rostită de Christine Lagarde, în interviul din ”Handelsblatt”, şi anume că “avansul economiei mondiale va fi dezamăgitor şi inegal în 2016”, este departe de a putea fi interpretată că 2016 va aduce o nouă criză globală, cum s-au grăbit să afirme nenumărate surse media din lume şi de la noi. Chiar dacă şefa FMI constată că ”în multe ţări, sectorul financiar încă este slăbit, iar pe pieţele emergente riscurile financiare sunt în creştere”; sau că “perspectiva majorării ratei dobânzii de către Rezerva Federala a SUA şi încetinirea economiei chineze sporesc riscul ridicat de vulnerabilitate economică pe plan global”, acestea sunt avertismente grave, severe, dar departe de a fi sentinţe capitale.

Ştirea bună (cu un anemic dar real potenţial optimist), alungată de cele rele, sigur,mai spectaculoase, o identificăm în concluzia doamnei Lagarde: “Începutul normalizării politicii monetare în SUA şi transformarea Chinei într-o economie bazată pe consum sunt schimbări necesare şi benefice, dar care trebuie realizate într-un mod eficient”. Cu alte cuvinte, America, trecând la normalizarea politicii monetare, dă semnalul ieşirii din criză; iar China, trecând la un nou model economic, se pregăteşte pentru o nouă paradigmă a creşterii. Sunt concluzii de natură să pună surdină alarmelor privind o nouă criză în 2016. Dar cum nici doamna Lagarde nu e profet, soluţia înţeleaptă este să nu deschidem garda. Şi, mai cu seamă, să evităm panica.

Citeste mai mult: adev.ro/o2g1t0

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s